Iarna nu e anotimpul meu preferat… nici pe departe. Dar inainte de a arunca cu bulgari de zapada in mine, lasa-ma sa explic DE CE: picioarele si mainile imi sunt reci mereu, afara e frig tot timpul. Ah, si cireasa de pe tort e desigur, orice tinuta de iarna. Totul e prea gros, prea mare, plus ca straturile de haine (care nici macar nu-mi tin de cald) ma fac sa ma simt exact ca omuletul Michelin. Ufff, chiar nu-mi place iarna!
Dar asta nu inseamna ca e totul rau si urat. Acea prima ninsoare e magica. Fulgii de nea danseaza in aer, natura se imbraca in haine albe si pufoase. E o seductie supranaturala aici, o lumina feerica ce avantajeaza orice ten si o pace interioara care ma face sa ma indoiesc de fiecare data de antipatia mea fata de iarna. Oare am visat eu ca nu-mi placea iarna?
Gata cu compunerea de clasa a 2-a, ai inteles ce vroiam sa spun. Sunt o mare nehotarata, si “imi-place-dar-de-fapt-nu-mi-place-iarna“. Iar dupa fiecare ninsoare generoasa imi iau cea mai groasa pufoaica pe mine (cea noua de la Depot96 are 2 fete, sa nu ma plictisesc), un guler de blana si trei perechi de sosete si ma incumet “sa dau piept cu dusmanul”.
Si de fiecare data ma simt ca un copil nerabdator, si invariabil imi trec prin minte versuri pe care le credeam uitate. Le-am invavat odata, demult, la scoala, cand iarna era MEREU un anotimp plin de magie. Oare cand s-a transformat in “Mi-e frig, vreau acasa“?
“A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.”
George Cosbuc – Iarna pe ulita
